Strategia nationala pentru promovarea imbatranirii active si protectia persoanelor varstnice pentru perioada 2015 - 2020


România se confruntă cu o transformare socio-economică profundă, datorată schimbărilor demografice fără precedent. Se estimează că ponderea populaţiei cu vârsta mai mare sau egală cu 65 de ani se va dubla, de la 15% la 30%, până în anul 2060, existând posibilitatea de a exercita o presiune puternică asupra costurilor aferente pensiilor, serviciilor medicale şi serviciilor de îngrijire de lungă durată. În acelaşi timp, se inversează creşterea, care a avut loc timp de câteva decenii, a populaţiei în vârstă de muncă a României, şi anume segmentul 15-64 de ani, urmând o scădere de 30% până în anul 2060, aceasta fiind una dintre cele mai accentuate scăderi din UE. O presiune suplimentară este exercitată de participarea redusă pe piaţa muncii a persoanelor de etnie romă, unul dintre grupurile de minorităţi etnice cele mai mari, mai tinere şi cu creşterea cea mai dinamică din România, precum şi de emigrarea netă accentuată, care în ultimul deceniu a redus grupul cu vârste cuprinse în prezent între 25 şi 30 de ani cu aproape 20%. Aceste tendinţe sunt chiar mai pronunţate în zonele rurale, unde numărul de persoane vârstnice raportat la numărul de persoane în vârstă de muncă poate fi cu până la de 2,5 ori mai mare decât în zonele urbane. Prin urmare, reducerea segmentului de populaţie care contribuie la producţia economică ar putea avea ca rezultat o creştere mai mică a venitului pe locuitor şi ar putea limita perspectivele generale de creştere economică. Această tendinţă creează, de asemenea, o provocare în ceea ce priveşte recrutarea numărului necesar de lucrători în serviciile de sănătate şi asistenţă socială pentru vârstnici, în special în localităţile izolate.

Îmbătrânirea populaţiei este determinată de trei fenomene separate, respectiv creşterea speranţei de viaţă, scăderea ratelor de fertilitate şi emigraţia, care sunt prezentate în cazul României în figura 1, figura 2 şi figura 3. În România, durata medie de viaţă a crescut semnificativ în ultimii 60 de ani, speranţa de viaţă la naştere crescând cu aproximativ 14 ani pentru femei şi 10 ani pentru bărbaţi.

Autentificare


Pentru crearea de cont acesati link-ul urmator

Autentificare


Pentru informații detaliate despre celelate programe confinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati: www.fonduri-ue.ro

Pentru mai multe infromații despre Programul Operațional Capacitatea administrativă, vă invităm să viziati www.fonduriadministratie.ro